Ce este hipermetropia și cum o poți corecta? Află acum despre afecțiune oculară care se moștenește

Ce este hipermetropia și cum o poți corecta? Află acum despre afecțiune oculară care se moștenește

Astăzi te invităm să discutăm despre sănătatea vederii și abordăm o problemă oftalmologică pe care este posibil chiar să o moștenim ereditar. Eopticon îți explică ce este hipermetropia, o afecțiune des întâlnită și în rândul tinerilor. După miopie, viciu de refracție prin care vederea este încețosată, iar distingerea obiectelor de la depărtare este îngreuntată, hipermetropia îți distorsionează vederea și de aproape. Efectiv, ochiul tău nu mai este capabil să vadă nici nici lucrurile aflate la distanță, dar nici pe cele din proximitatea ta. În acel moment, imaginea nu se proiectează corect pe suprafața retinei fapt ce cauzează tulburări de vedere. Această situație te împinge la alegerea unor lentile cu dioptrii mărite. De aceea este esențial să apelezi la ajutorul de specialitate și să îți faci un control oftalmologic.
 

Cum îți dai seama că te confrunți cu hipermetropie
 

Am selectat câteva dintre cele mai întâlnite cauze care duc spre o vedere neclară și trag un semnal de alarmă asupra sănătații vederii. În mod general, orice afecțiune la nivelul ochiului se manifestă prin probleme de concetrare asupra obiectelor, senzație de oboseală după citire sau o încordarea oculară ce persistă. În acestă situație neplăcută, vederea ta, se confruntă cu o eroare de refracție congenitală în care mușchii ochiului sunt suprasolicitați și devin foarte sensibili la lumină. Ei bine, dacă nu iei din timp măsuri și îți faci un examen oftalmologic, aceste simptome se agravează din cauza faptului că ochii se chinuie să distingă ceea ce se află în jurul său.


Hipermetropia, o boală genetică cu care te naști
 

Unul dintre factorii de risc pentru hipermetropie sunt rudele de gradul I. Dacă părinții sau frații tăi s-au confruntat cu acest viciu de vedere sunt șanse reale ca tu să o fi moștenit, dar să nu îți dai seama până la vârsta maturității. Bineînțeles că există 3 nivele prin care hipermetropia se manifestă: mică (până la 3 dioptrii), medie (între 4-6 dioptrii) mare (peste 6 dioptrii). Adevărul este că niciodată nu scapi de ea, ci doar reușești să ai parte de o corecție optică prin purtarea unor ochelarii de vedere de la Eopticon sau printr-o interveție chirurgicală. La naștere, majoritatea bebelușilor sunt hipermetropi, dar în timp eroarea se corectează de la sine în primii ani de viață, iar globul ocular ajunge la o dimensiune normală. Pe scurt, dacă ai probleme de vedere, iar în familia ta sunt membrii cu probeleme, iar tu percepi totul într-un mod declar, nu mai amâna vizita la un oftalmolog.
 

Dar ce este de făcut după consultația de specialitate
 

Suntem încântați că ai făcut primul pas, pentru că paza bună trece primejdia rea”. Dacă ai fost pe la cabinetul medicului specialist, înseamnă că acesta ți-a prescris o rețetă cu soluția și totodată ți-a menționat diagnosticul. În cazul în care este neapărat nevoie să porți ochelarii de vedere cu dioptrii de +3 atunci este de înțeles că starea ochiului nu este una tocmai bună și ai nevoie de lentile puternice. Eopticon îți oferă primul ajutor și te sprijină să îți corectezi afecțiunea cu o pereche de ochelari de vedere sau cu lentile de contact. Echipa ține cont de preferințele tale îți pune la dispoziție, accesorii certificate pentru a obține o acuitate vizuală maximă.
 

Putem să spunem că afecțiunea despre care Eopticon a dorit să îți vorbească astăzi, nu este una foarte gravă, dar produce un disconfort vizual puternic și îți îți îngreunează procesul de percepere a persoanelor și obiectelor. Practic ești tot timpul în pericol!

Suport clienti Luni-Vineri 09:00 – 16:00; Sâmbătă, Duminică – Închis

+40 733 336 480 contact@eopticon.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!